FreeCycle produce dependenţă. O simt şi-o pot spune după circa 2 ani de când dau chestii în stânga şi în dreapta, cu singura speranţă că vor fi folosite pe deplin de către cei ce le primesc.

De curând mi s-a confirmat cât e de grea boala stăpânirii de Lucruri: o “clientă fidelă” mi-a mărturisit după nişte luni că încă n-a pus în uz serviciul de vase donat ei. “E prea frumos, mă tem să nu le sparg”… Refren arhicunoscut.

Din copilărie, până la moarte strângem, posedăm şi ignorăm obiecte moarte. Boarfe, cârpe, lucruri, catrafuse. ‘grijim de ele ca de ochii din cap, uităm că orice lucru nefolosit are valoare nulă, indiferent de costul său iniţial.
Le mutăm de ici, colo, cu aceeaşi grijă şi râvnă inutilă. Îi încărcăm pe cei dragi cu o povară necerută şi reproşuri la pachet. Toate au, oarecum implicit, datoria să împlinească viaţa Altcuiva: copiilor, nepoţilor…

Şi multe, dacă nu toate, sfârşesc prin a fi grabnic aruncate (în cazul fericit), alături de resentimente şi povara sufletească acumulată într-o viaţă trăită cu un scop greşit. O viaţă eşuată.