Duminica salvăm. Ediţia a 12-a, în familie.

 

Ce a debutat ca protest paşnic, cu caracter cultural, un fel de Duminica a 11-a Reloaded, s-a transformat în ceea ce mulţi simţeau a fi necesar, un marş pe străzile Bucureştiului. Ţinta, Palatul Parlamentului, o surpriză pentru Jandarmeria care a făcut ce ştie mai bine: baraje peste baraje. Protestatarii însă schimbau macazul rapid, pe alocuri rezultând precipitări cu descărcare de adrenalină.
Duminica-n familie s-a încheiat fără incidente serioase, însă în mod penibil.

Pe str. Ion Ghica, protestatarii trec rapid pe lângă Centrul Ceh (Czech Centre Bucharest) într-un marş ad-hoc.
Aici, capătul coloanei.  Bannerul sugestiv (http://tiny.cc/cxrp6w) este o invitaţie la expoziţia fotografului Josef Koudelka.

În Centrul Vechi, apatie şi ironie, în cel mai bun caz. Roşia este la sute de km şi-n fond, cui îi pasă?!

Pe Bd. Naţiunile Unite. Dreapta sus un panou publicitar cu un copy de zile mari :)

Bd. Libertăţii, ironic nume. Jandarmii ne aşteptau pregătiţi trup şi suflet.
Unii protestatari au fost bruscaţi, fete şi femei în special. Fiindcă aşa se dovedeşte stoicismul.

Lumina era asigurată de maşina unei televiziuni. Altfel, era o beznă atipică zonei şi “obiectivului”, beznă ce amintea de cea din zona Cotroceni, marşurile anterioare. O dată înfrânt barajul, hotărâţi ne-am îndreptat spre Piaţa Unirii.

Albaştrii au ocupat un sens de mers al bd. Unirii, protestatarii celălalt. Presa era subţire reprezentată.

Occupy Unirii – tentativă. Considerabil mai puţini decât acum trei săptămâni, am fost încercuiţi de către Jandarmerie. Tensiunea creştea şi pericolul staţionării devenea tot mai clar.

 

Întoarcerea în Centrul Vechi, cu o decizie rapidă de occupy Victoriei.

Pe scurt, traseul pe care s-a cam alergat, pentru a evita barajele jandarmilor: Eforie – Alexandru Beldiman – Eforie – Domniţa Anastasia – Elie Radu. Unde, surpriză şi nu tocmai, s-a format barajul, închis la ambele capete ale străzii.

O parte din cei ce s-au scindat pe la D.Anastasia s-au dispersat în parcul Cişmigiu, alergaţi de către jandarmii care vroiau să îi legitimeze. Nu toţi au fost norocoşi.
Back to Elie Radu. Cei câţiva zeci de protestatari eram copleşiţi numeric de către jandarmi, estimarea ar fi 1:3 în defavoarea noastră. Nu ne puteam retrage fără a ne legitima. Am trăit un sechestru. Jandarmeria repeta obsesiv aceeaşi poezie cu iz puternic de manipulare privind “adunarea publică nedeclarată”, iar în acelaşi timp cordoanele lor strângeau rândurile. Libera trecere a cetăţenilor nu era stingherită, stingheriţi erau însă protestatarii. Preţ de aproape un ceas, la sub 10˚ Celsius. Totul era filmat în amănunţime de către jandarmi, fiecare chip, fiecare vorbă.
Ironii prea fine s-au irosit la adresa Jandarmeriei, muzică la portavoce şi slogane născute din necesitate: “Dreptul la
pipi!”

Cea ce nu am mai trăit, personal, a fost apelul telefonic al Realităţii TV care dorea să afle de ce sunt protestatarii sechestraţi, moment se pare decisiv, care a spart blocajul, civilii putând pleca din str.Elie Radu. Interpretez sechestrarea mai sus deschisă ca un abuz clar al Jandarmeriei la adresa protestatarilor ce susţin salvarea Roşiei Montane şi respingerea proiectului de exploatare cu cianuri în România. Nimeni, nici un cetăţean nu făcut vreo plângere împotriva protestatarilor – care staţionau în bună parte pe trotuar. Lipsa de logică a jandarmeriei şi duritatea crescută dovedesc faptul că noi, protestatarii, suntem tot mai incomozi.

Sunt voci online care îndeamnă la acte ferme, dincolo de paşnicele proteste pe care le vede România din 1 septembrie. României care încă îi mai pasă. Vom vedea ce mai urmează.